Delicatese Florescu
0 produse - 0 lei Coș

Vă invităm la Bookfest, a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte!

  • Peste un milion de cărți vor fi la Bookfest săptămâna viitoare, de pe 24 până pe 28 mai, cu câteva mii de titluri noi și reduceri de până la 80% din prețul de copertă
  • Cei mai importanți autori și personalități publice îi vor întâmpina pe vizitatorii celui mai important salon de carte din România
  • Copiii sunt răsfățații ediției Bookfest de anul acesta, editurile participante le-au pregătit o sumedenie de surprize, concursuri, ateliere științifice, desene pe asfalt sau piese de teatru
  • Ambasadorii Suediei, Israelului și Statelor Unite, consilierul prezidențial pentru Cultură precum și procurorul general al României vin la Bookfest chiar din prima zi

 

Toată lumea bună și-a dat întâlnire săptămâna viitoare la ROMEXPO, la cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest (24-28 mai)! Un milion de cărți, circa 400 de evenimente pentru toate gusturile, de la lansări de carte și proiecții de film, până la piese de teatru, concerte și ateliere pentru cei mici, sunt doar câteva dintre ingredientele unui Salon de Carte Bookfest care se anunță deja spectaculos. Ca autori ai unora dintre cele câteva mii de titluri noi sau ca invitați, cele mai importante personalități ale vieții culturale – dar și alte figuri publice de prim rang – vor fi timp de cinci zile în Sărbătoarea Cărții – Bookfest!

 

Bookfest Junior este de două ori mai mare 

 

Copiii sunt vedetele acestui eveniment pentru că organizatorii le-au pregătit un Bookfest Junior special pentru ei, care grupează toate evenimentele la care cei mici sunt așteptați atât la standurile celor peste 200 de edituri prezente cât și la spațiul dedicat Bookfest Junior, de două ori mai mare decât în oricare din anii trecuți.

Intrarea publicului la Bookfest este, ca de obicei, liberă iar copiilor li s-au pregătit și o sumedenie de surprize și concursuri la care pot câștiga premii spectaculoase: tabere de vară, cărți sau acces gratuit la cursuri. Aproape fiecare stand de la Bookfest 2017 va avea evenimente și cărți speciale pentru copii și adolescenți, iar reducerile consistente – de până la 80%, precum și cărțile la preț de 1 leu, 3 lei sau 5 lei  – vor face deliciul vizitatorilor.

Programul pentru copii începe încă de la prima oră a Salonului, adică de miercuri, 24 mai, de la ora 10, când editura Curtea Veche Publishing le-a pregătit celor mici o întâlnire cu Pac și Mac, personajele unei noi cărți pentru copii – Erus și Valea Răbdării, de Alec Blenche, iar cei de la editura Nemi le propun copiilor un atelier creativ pornind de la cartea Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone, și unul de desen pornind de la cartea Aventurile lui Sacha în castelul fermecat, de Iulian Tănase. În fiecare zi, chiar de la ora 10, când se deschide accesul publicului la Bookfest, copiii vor avea câte o activitate la care să participe, de la construcții cu figurine LEGO, desene pe asfalt și jocuri de rol, până la ateliere de știință și chiar mini-recitaluri de pian.

 

Ziariștii lansează cărți incomode

 

Nu doar cei mici au motive să vină la Bookfest, cel mai important salon de carte din România, pentru că editurile au pregătit evenimente și cărți pentru cele mai variate gusturi și exigențe. Autorii români sunt, evident, cei mai prezenți în programul general de evenimente iar vizitatorii Bookfest pot lua autografe de la unii dintre cei mai cunoscuți scriitori și eseiști: Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Adameșteanu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Iaru, Nicolae Breban, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș și mulți, mulți alții.

Dar și jurnaliștii pot scrie cărți și vor demonstra asta, în cele cinci zile ale Salonului, unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați ziariști. Realizatorul emisiunii Starea Nației, Dragoș Pătraru, va lansa sâmbăta viitoare, pe 27 mai, cartea Unde nu-i cap, vai de popoare, apărută la editura Litera; Ramona Ursu și-a descoperit plăcerea de a scrie și revine în atenția publicului cu o carte consacrată protestelor din luna februarie din România intitulată Noaptea ca hoții, apărută la editura Humanitas și care va fi lansată duminică, 28 mai, de la ora 12. În fine, Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele referitoare la plagiatele de care au fost acuzați unii dintre cei mai importanți lideri politici din România, va lansa duminică, 28 mai, de la 12.30, volumul Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații, apărut tot la editura Humanitas.

 

Reuniune diplomatică de rang înalt la Bookfest

 

O altă premieră pentru actuala ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest este că trei dintre cei mai importanți ambasadori de la București vor fi prezenți la ceremonia de deschidere, care va avea loc pe 24 mai, de la ora 12, la intrarea în pavilionul C1. Astfel, E.S. Anneli Lindhal Kenny, ambasadoarea Suediei – Invitat de Onoare Bookfest 2017, va fi însoțită de E.S. Tamar Samash, ambasadoarea Israelului – Invitat de Onoare Bookfest 2016, și de E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA, Statele Unite ale Americii urmând să fie Invitat de Onoare al ediției Bookfest din 2018. Li se vor alătura Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor care va conferi, pentru a doua oară consecutiv, Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, Irina Cajal, subsecretar de Stat de la Ministerul Culturii, și Grigore Arsene, președntele Asociației Editorilor din România, organizatorul evenimentului.

O altă figură marcantă a vieții publice, procurorul general al României Augustin Lazăr, va fi de asemenea prezent încă din prima zi, pe 24 mai, de la ora 17, pentru a-și lansa o carte pe o temă actuală, Conflictul de interese, apărută la editura Universul Juridic. Fostul vicepremier Vasile Dâncu este, la rândul său, protagonistul unui eveniment plin de încărcătură simbolică: lansarea celui mai recent volum, Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă, publicat de editura Școala Ardeleană, și care va fi lansat vineri, pe 28 mai, de la 18.30.

Programul actualizat al evenimentelor poate fi consultat  AICI

 

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Pentru al doilea an consecutiv, Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

 

Parteneri: Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Erasmus+, Cumpăna, Julius Meinl, Cocor Media Channel.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Hotnews.ro, Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Historia, Accente, news.ro, Klarmedia.

 

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 1-5 iunie 2016) au fost prezente peste 200 de edituri, programul celor cinci zile cuprinzând peste 300 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitat de Onoare al ediției 2016 a fost Israel, fiind prezente nume precum Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Gil Hovav, Rony Oren.

Delicatese Florescu SRL
RO 26743173, J40/3584/2010
Str. Radu Cristian 6, București, sector 1
Tel: +40 728 228 025
contact@delicateseflorescu.ro

Copyright © 2017 Delicatese Florescu SRL. Toate drepturile rezervate. Design web și programare - Vectorpixel