Delicatese Florescu
0 produse - 0 lei Coș

Povestea noastră

În noiembrie 2008, Gheorghe Florescu a publicat la prestigioasa editură Humanitas volumul de memorii Confesiunile unui cafegiu, care a zguduit Romania printr-un amalgam de calități care i-au adus atât nominalizarea la premiile Uniunii Scriitorilor și ale revistei Observator Cultural, cât și premiul Șerban Cioculescu pentru memorialistică al Muzeului Literaturii Romane.

Despre carte, devenită la scurt timp best-seller, s-a vorbit și s-a scris enorm - despre importanța sa istorică, despre talentul literar al autorului, despre memoria sa ieșită din comun, despre umorul și curajul său de a spune adevăruri ce nu s-au spus niciodată și atâtea alte calități care fac povestea, adesea dramatică, incitantă și accesibilă oricui.
Însă ceea ce a impresionat cel mai mult cititorii, indiferent de vârstă, experiență sau atitudine față de cele relatate, a fost povestea de dragoste dintre cafegiul devenit scriitor, cafeaua pe care nu mai contenește să o laude în cele 500 de pagini ale cărții și clienții săi.

Aroma cafelei, așa cum o prepară de peste patruzeci de ani după rețete armenești vechi de cinci secole încredințate lui de mentorul său armean Avedis Carabelaian, însoțește în permanență cititorul. Din momentul primului contact olfactiv al autorului cu lumea miraculoasă a cafelei, în prăvălia din Dudești a nașilor săi de botez, și până la ultimele pagini ale cărții, în care vorbește cu speranță despre dorința lui de a-și deschide propriul său magazin de cafea, spiritul cafelei Avedis devine pentru autorul-cafegiu un adevărat ghid de conduită morală într-o lume tot mai greu de înțeles și de trăit.  

La 7 iulie 2010, în ciuda crizei economice, Gheorghe Florescu a reușit să-și împlinească visul de-o viață. A deschis, împreună cu familia sa, primul magazin de cafea gourmet din București, reînnodând cea mai bună tradiție a vechilor cafegii armeni, din punctul în care o lăsase, fără voia lui, în urmă cu 25 de ani.
Pentru Gheorghe Florescu, pregătirea cafelei pentru clienții săi este o adevărată religie, ale cărei ritualuri le respectă cu sfințenie în fiecare zi, pentru că numai așa cafeaua iese "sublimă", singura cafea care îi satisface exigențele de maestru în arta cafelei.

Mesaj de la Anton Carabelaian:

Aflând de ideea voastră de a deschide o firmă în care să se vândă și cafele dedicate memoriei tatălui meu, din toată inima și în numele lui, vă doresc un deplin succes, o reușită care să împânzească tot Bucureștiul și chiar... mai departe! Tu ai aflat de la tatăl meu toate misterele deservirii clienților consumatori, și chiar acel mare secret care spune că.... "Clientul nostru este stâpânul nostru". De aceea, ca în orice acțiune cu bune intenții, Dumnezeu vă va îndruma pentru realizarea visului tău mult dorit.

Anton Carabelaian, New York, 30 martie 2010



Delicatese Florescu SRL
RO 26743173, J40/3584/2010
Str. Radu Cristian 6, București, sector 1
Tel: +40 728 228 025
contact@delicateseflorescu.ro

Copyright © 2017 Delicatese Florescu SRL. Toate drepturile rezervate. Design web și programare - Vectorpixel